duminică, 17 mai 2009

Elena Gheorghe in finala Eurovision !!!



Elena Gheorghe la Eurovision

Ediţia Eurovision 2009 a adus doar un loc 19 pentru România. Nu ar mai fi multe lucruri de comentat, având în vedere că ultimele locuri ale clasametului te fac doar să ţii capul în pământ. Şi totuşi, chiar dacă nu a obţinut prea multe puncte din partea publicului, Elena Gheorghe a atras atenţia cuiva.

Astfel, în cotidianul britanic Daily Mail au apărut speculaţii potrivit cărora "fata din Balcani" ar fi mimat interpretarea. Speculaţia a fost lansată de prezentatorul britanic de televiziune Graham Norton, care a relevat faptul că, potrivit regulamentului, toţi interpreţii trebuie să fie prezenţi pe scenă, dar că procedurile nu spun nimic despre posibilitatea ca unii să mimeze.

Norton a atras în acest sens atenţia că, în timp ce Elena cânta, "în umbra scenei se putea observa o fată singuratică", cu un microfon în mână. Pe videoclip însă se poate observa că respectiva "umbră" cântă doar la refren şi, cel mai probabil, nu este altceva decât backing vocal (vocalist de acoperire).

Competiţia a fost câştigată de Alexander Rybak, un norvegian de etnie bielorusă, crescut la periferia oraşului Oslo.

Un comentariu: